Sfărşitul lumii: Starbacs îşi închide o cafenea. Tocmai în Bucureşti.

Că e criză sau nu, Starbucks au avut şi au în România un anumit tip de clientelă şi in general hai-laiful sau lumea care căştigă într-o lună multe salarii medii pe economie. Probabil ca aşa o fi şi în occident, deşi tot ce ştiu e că şi in Germania o cafea la Starbucks e mai scumpă decât media.

Întorcându-ne la ale noastre însă, recent am aflat cu uimire (şi de ce nu, cu maximă satisfacţie) că s-a închis primul Starbucks în Romania. Veşti bune, “părerea mea” (ca să citez din marele contemporan Văcăroiu). Tot timpul am crezut că trebuie să învăţăm întâi să citim, să ne spălăm, să facem rost de medicamente în spitale, să nu luăm şpagă, etc, înainte să putem plăti pe o cafea venitul mediu zilnic al unui român.
Dar de vreme ce în România oamenii spală cu găleata maşini de sute de mii de euro, înseamnă că se trăieşte bine din brandurile de lux. Sau cel puţin se trăia, că acum e mai tulbure pentru unii. Deşi mă îndoiesc ca fiţa dispare aşa peste noapte – de obicei se găseşte alt “şugăr dedii” şi viaţa merge mai departe pentru talentata fufă.

Dar să ajung odată la ce vroiam sa spun de fapt. Vreau să încercăm o traducere liberă a declaraţiei directorului de la Marinopoulos Coffee Company, din limbaj “bulşit bingo” în limbaj pentru oameni întregi la minte.

Aşadar prima parte: Luând în considerare contextul economic actual şi evoluţia Starbucks pe piaţa din România, am decis să reanalizăm prezenţa noastră pe această piaţă pentru a transmite valorile brandului Starbucks în cel mai eficient mod. (Am pus eu diacritice că cei de la ZF îs mai leneşi cu astea).

Asta în limbaj pentru oameni care işi folosesc neuronii înseamnă ceva de genul:
Directorul Jeneral: Mă, tu ştii câţi bani faci cu unitatea asta comercială din Libertii Sentăr?
Manajerul unităţii comerciale LS: Ştim tovarăşu’, cum să nu ştim. Din păcate, vedeţi criza şi astea…
Directorul Jeneral: Bă mă leşi?! Dau pe chirie mai mult decât încasăm pe poşirca aia care-o vinzi acolo.
Manajerul unităţii comerciale LS: Păi da, dar…
Directorul Jeneral: Mă Marine, n-am ce face. Şti şi tu cum merge. Tre’ tăiat. Îs vremuri grele… Tre’ să te închid Marine, n-am ce face.
Manajerul unităţii comerciale LS: Bine tovarăşu da’ io ce mă fac. Am rate la Bentlii, am rate la vilă, cabana de pe valea Prahovei….
Directorul Jeneral: N-am ce-ţi face. Nu mai vine fufa, Marine, la Starbacs în Libertii Sentăr…

Mai departe, manajerul zice: Strategia noastră implică proximitatea faţă de clienţi, astfel încât aceştia să ne găsească cu uşurinţă în drumul lor spre serviciu, lângă biroul unde lucrează sau în mallul unde îşi fac cumpărăturile. România este o piaţa importantă, de aceea evaluăm în continuare posibilitatea de a deschide noi cafenele atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe din ţară.

Care pentru muritori ca noi inseamnă cam aşa ceva: Băăăăi sărăntocule care lucrezi la gazeta aia. Adicătelea tu crezi ca noi murim de foame? Păi băăăă, trăiască mă-ta, la noi la prăvălie vine numai vedete, mă. Tu crezi că pe noi ne doboară criza? Păi în România dacă eşti într-un biznis de fâţă eşti aranjat pe viaţă – nu te opreşte nimic! Cum zicea şi marele Becali, criza asta nu e pentru noi ăştia care are bani mulţi, băi găozarule.

Discleimăr: Personajele si dialogurile de mai sus sunt şi au fost fictive. Chiar dacă vreodată vor fi reale, noi n-avem nici o vină.